Vanilie
Vanilla planifolia

Vanilie

Vanilia este considerată al doilea cel mai scump condiment din lume, după șofran.

Aroma vaniliei

Vanilia are un miros puternic, inconfundabil, floral, vanilina fiind cea mai aromatică substanță din acest condiment. Vanilina poate fi produsă și artificial, însă, desigur, aroma sintetică nu se compară cu aroma vaniliei originale. Este folosită la gătit pentru a oferi preparatelor dulci un gust și un miros irezistibil.

Utilizarea vaniliei

Vanilia îmbogățește multe deserturi clasice, cum ar fi panna cotta sau cremă de zahăr ars. De asemenea, este potrivită pentru aromatizarea sosurilor dulci, produselor de brutărie, pentru diferite băuturi, budinci, iaurturi, creme, prăjituri, înghețată, ciocolată, bomboane, biscuiți, compoturi, gem și deserturi de orice fel. Vanilia mai este folosită și pentru a da savoare preparatelor din pește, carne albă sau crustaceelor.

Pentru a vă putea bucura de aroma intensă a vaniliei trebuie mai întâi să înmuiați păstaia în apă caldă sau după caz – în lapte cald. Apoi, tăiați în lungime și extrageți conținutul. Puteți folosi în preparatele dumneavoastră atât semințele extrase, cât și păstaia rămasă. În timpul preparării pe foc a cremelor și budincilor puteți pune în valoare cel mai bine aroma vaniliei folosind atât păstaia, cât și conținutul.

Sfaturi pentru gătit

Păstaia de vanilie tăiată poate fi pusă într-un borcan cu zahăr astfel încât acesta va împrumuta gustul și aroma intensă a vanilei. De asemenea, aceasta mai poate fi folosită la aromatizarea uleiului și oțetului.

Originea și istoria vaniliei

Vanilia este al doilea cel mai scump condiment din lume, după șofran întrucât polenizarea și recoltarea se face manual, ceea ce implică un volum mare de muncă și timp. Păstaia de vanilie este fructul unei orhidee tropicale care înflorește pentru prima dată după aproximativ 3-4 ani de la plantare. Perioada de înflorire durează câteva săptămâni, iar florile se deschid o singură dată, timp de câteva ore, moment în care se face polenizarea, manual, de către muncitori cu ajutorul unui băț de bambus. După polenizare, fructele au nevoie de 7-9 luni până ajung la maturitate și pot fi recoltate. După ce sunt culese, păstăile de vanilie sunt scufundate în apă fierbinte, înfășurate în pături și așezate în cutii speciale pentru a “transpira”. După maxim 3 zile, sunt scoase și lăsate la uscat, la soare. Practic, este necesar întreg procesul de fermentare și uscare pentru ca păstăile să își dezvolte complet aroma unică, timp în care acestea capătă culoarea caracteristică maro închis. În general, producția de vanilie durează aproximativ un an ceea ce, împreună cu efortul depus, explică prețul său ridicat. Pentru a obține 1 kg de vanilie trebuie recoltate în jur de 5-6 kg de păstăi întrucât în timpul uscării se pierde o mare parte din greutatea sa.

Vanilia este originară din Mexic. Aceasta a ajuns în Europa în secolul al XVI-lea și denumită de spanioli drept „regina condimentelor”. Oamenii din Totonac (Mexic) au fost printre primii care au cultivat vanilia, iar regiunea de coastă din Golful Mexic se numără și astăzi printre principalii producători. Primele date istorice despre vanilie arată că împăratul aztec Itzcóatl, după invadarea și cucerirea pământurilor din Totonac, a primit tribut de la locuitorii din zonă, moneda folosită fiind vanilia. Aztecii foloseau vanilia atât pentru a da savoare unei băuturi preparată din cacao, cât și ca medicament sau parfum.
După independența Mexicului, olandezii și francezii s-au străduit să cultive faimoasa plantă. În 1841 pe insula franceză Bourbon (actuala insula Reunion), printr-o metodă de polenizare artificială a florilor de vanilie, planta a început să rodească (spre deosebire de Mexic, unde polenizarea se făcea de către insecte și pasărea colibri). Acest pas a însemnat spargerea monopolului deținut de spanioli și începutul cultivării vaniliei în afara Mexicului.
Vanilia de foarte bună calitate este cunoscută sub denumirea de “vanilie bourbon”.

Vanilia se armonizează bine cu chilli, cafea, cacao, cardamom, piper, boabe de tonka și scorțișoară.

 

Distribuie