Ienibahar
Pimenta dioica

Ienibahar

Ienibaharul este denumit în engleză "allspice" întrucât gustul său denotă o combinație de arome.

Aroma ienibaharului

Ienibaharul are un gust iute, puternic aromat, asemănător piperului cu note ce amintește de cuișoare, nucșoară și scorțișoară.
Ienibaharul numit și piper jamaican sau ienibahar adevărat are cea mai intensă aroma întrucât acesta conține o proporție mult mai mare de uleiuri esențiale decât condimentul cultivat în alte zone.

Utilizarea ienibaharului

Ienibaharul măcinat poate fi folosit la prepararea cărnii de orice tip, la tocăniţe, ghiveciuri, sosuri sau la produse de patiserie, cum ar fi turta dulce. De asemenea, boabele de ienibahar pot fi folosite pentru asezonarea marinatelor de vânat, miel, vită şi peşte, murături diverse.
Ienibaharul mai este folosit destul de frecvent în preparate exotice și orientale, cărora le conferă un gust special.

Sfaturi pentru gătit

Boabele de ienibahar pot fi folosite atât întregi, cât și măcinate. Aroma boabelor zdrobite sau măcinate este mult mai intensă, drept pentru care condimentul trebuie dozat cu atenție. Însă, condimentul măcinat trebuie consumat rapid sau depozitat într-un loc răcoros, uscat, întunecat și mai presus de orice într-un recipient închis ermetic, deoarece altfel aroma sa se pierde destul de repede.
Boabele întregi pot fi adăugate în mâncăruri la începutul preparării lor.

Originea și istoria ienibaharului

Ienibaharul este obținut din fructul unui arbore mereu verde numit Pimenta dioica. Copacul, originar din Jamaica, crește până la 6-13 metri înălțime, iar primele sale fructe apar abia în al șaptelea an.
Boabele de ienibahar sunt culese manual înainte de coacere deoarece atunci acestea au cea mai intensă aromă. Aroma lor puternică se datorează uleiurilor esențiale pe care le conține, în principal eugenolului.
După recoltare, boabele sunt uscate la soare timp de până la 10 zile, perioadă în care acestea capătă culoarea maro-roșiatică.

Ienibaharul a fost descoperit de Cristofor Columb la expediția sa în Lumea Nouă, fiind confundat cu piperul. Numele derivă din limba spaniolă pimenta, adică piper. Condimentul a fost adus din America în Europa de către C. Columb, însă abia în secolul al XVII-lea, ienibaharul a devenit foarte cunoscut și utilizat ca și mirodenie în bucătărie.
În prezent, acest condiment este cultivat în principal în Jamaica, dar și Mexic, Honduras, Barbados, Brazilia și Guatemala.

Ienibaharul se asociază bine cu anason semințe, busuioc, fenicul, cuișoare, dafin, mentă, nucșoară, portocală, salvie și scorțișoară.

 

Distribuie