Cuișoare
Syzygium aromaticum

Cuișoare

Cuișoarele intensifică gustul preparatelor dulci, al verzei, vânatului, punch-ului și vinului fiert.

Aroma cuișoarelor

Cuișoarele au o aromă foarte intensă, un gust iute-dulceag și un miros puternic. Acest lucru se datorează, în principal, faptului că procentul de ulei esențial conținut este ridicat (între 15 și 20%). Uleiul esențial de cuișoare este compus, în special, din eugenol, care este utilizat și la fabricarea de vanilină. Datorită eugenolului, cuișoarele dau un efect ușor de amorțire a gurii, motiv pentru care în trecut acestea erau, adesea, folosite pentru calmarea durerilor de dinți.

Utilizarea cuișoarelor

În bucătărie, cuișoarele pot fi folosite întregi, dar și sub formă de pulbere. În supe și sosuri, acestea sunt fierte întregi și îndepărtate înainte de servire. Cuișoarele măcinate sunt potrivite pentru fursecuri de Crăciun, turtă dulce, fructe dulci-acrișoare, gemuri sau curry indian. De asemenea, acestea dau o aromă specială, picantă cărnii și mâncărurilor de pește, dar și vânatului, puiului, tocănițelor, marinatelor și produselor afumate.
Cuișoarele întregi intensifică gustul verzei roșii, verzei murate, murăturilor și sunt des folosite la compoturi, vin fiert și punch. De regulă, acestea sunt îndepărtate înainte de servire.

Sfaturi pentru gătit

Întrucât au o aromă intensă, cuișoarele trebuie folosite cu moderație.

Calitatea și prospețimea cuișoarelor poate fi testată prin două moduri:
Testul 1: Apăsați cu unghia codița cuișoarelor. Dacă secretă imediat ulei esențial, înseamnă că acestea aunt încă aromate.
Testul 2: Încercați așa-numitul „test de înot”. Acesta se face după cum urmează: puneți cuișoarele într-un castron cu apă. Cuișoare de calitate trebuie sa stea în poziție verticală, adică să plutească cu capul în jos în apă, ceea ce înseamnă că încă mai conțin mult ulei esențial, iar cuișoarele sunt aromate. În caz contrar, acestea plutesc orizontal pe suprafața apei.

Originea și istoria cuișoarelor

Copacul de cuișoare face parte din familia mirtului (Myrtaceae) și poate atinge înălțimi de până la zece metri. Cuișoarele sunt, de fapt, mugurii uscați ai florii acestui copac. Înainte de a înflori, mugurii sunt recoltați manual, separați de tulpini și frunze, și apoi sunt uscați la soare. În acest mod, cuișoarele capătă culoarea maronie.
Întrucât forma mugurilor se aseamănă cu mici cuie, acestea au fost denumite cuișoare.

Cuişoarele sunt originare din insulele indoeziene Moluce, ca și nucșoara. Cu toate acestea, condimentul a fost cunoscut și chinezilor și indienilor încă din vremurile pre-creștine.
De pe vremea cruciadelor, cuișoarele au devenit și mai populare în Europa când portughezii fost primii care au cucerit Insulele Condimentelor. Mai apoi, olandezii le-au urmat exemplul și au deținut o vreme monopolul în comerțul cu cuișoare. Abia când s-a spart acest monopol, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, cuișoarele au fost cultivate și în alte țări.

Astăzi, copacul de cuișoare este cultivat în întreaga lume, principalii furnizori fiind insula Zanzibar (ce aparține de Tanzania), Madagascar, Brazilia, Malaezia și Insulele Comore.

Cuișoarele se armonizează perfect cu busuioc, piper lung, dafin, nucșoară, oregano, ienibahar, rozmarin și scorțișoară.

Distribuie