Aroma pelinului negru
Pelinul negru (Artemisia vulgaris) are un gust ușor amar și iute. Mirosul este puternic aromat, proaspăt, mentolat și floral în același timp. Fie că este folosit proaspăt, uscat, măcinat sau mărunțit, acesta nu își pierde aroma prin procesarea sa.
Utilizarea pelinului negru
Împreună cu rozmarin, cimbru, cimbrișor, salvie și oregano formează un amestec aromatic de condimente ideal pentru preparatele mediteraneene. Se asociază foarte bine cu fripturile grase de gâscă, rață, porc, miel sau carne de vânat, cu pește precum crap, țipar sau hering. De asemenea, mai poate fi folosit în sosuri, marinate, supe de legume, de cartofi sau în mâncărurile de ciuperci.
Sfaturi pentru gătit
Pelinul își degajă întreaga aromă atunci când este încălzit sau gătit timp îndelungat, motiv pentru care trebuie adăugat la începutul preparării felurilor de mâncare.
Originea și istoria pelinului negru
Pelinul negru este o plantă perenă care crește până la aproximativ 2 metri înălțime. Recoltarea se face în perioada iulie-septembrie, înainte ca planta să înflorească, pentru că altfel frunzele devin mult prea amare. Așadar, doar frunzele și mugurii plantei sunt folosite drept condiment.
Pelinul negru este originar din centru și nordul Europei. Astăzi, acesta se regăsește în întreaga emisferă nordică.
Pelinul negru a fost denumit în trecut “mama tuturor plantelor” datorită numeroaselor sale utilizări. Acesta era folosit atât în scopuri medicinale, cât și în bucătărie aproape la orice preparat – poate cel mai des condiment folosit. Până în secolul al XVIII-lea, pelinul era la fel de popular cum este pătrunjelul în ziua de astăzi. Cu toate acestea, pelinul înflorit este văzut cu reticență în rândul persoanelor care suferă de alergii întrucât este considerat un factor declanșator al alergiei la polenul de pelin.
Încă din antichitate, pelinul era recunoscut pentru calitățile sale terapeutice. Se credea chiar că acesta este o plantă cu puteri magice și cu diverse efecte vindecătoare. Printre altele, Plinius (naturalist, ofițer și administrator roman) recomanda celor care plecau în drumeții lungi să-și pună pelin în încălțăminte astfel încât să nu obosească picioarele. Cules în timpul solstițiului de vară, se considera că are proprietăți speciale împotriva răului.
În Evul Mediu, se spunea că cei care țineau pelin sub coama acoperișurilor erau protejați de fulgere și diverse boli.
Pelinul se asociază bine cu usturoi, piper, rozmarin, salvie și cimbrișor.